.

Fosta sotie a lui Madalin Voicu vinde tablouri pe sume foarte mari

Distribuie prietenilor tai!

Carmen Olteanu, in varsta de 39 de ani, este fosta sotie a lui Madalin Voicu. Cei doi au ales sa divorteze in anul 2017. In lumea iubitorilor de arta, Carmen este considerata un artist foarte bun si valoros. Acest lucru este demonstrat si de pretul tablourilor pe care artista le face de cativa ani de zile.

Talentul pictoritei din Valcea a ajuns sa fie apreciat si in alte tari, in America o pictura de-a sa fiind vanduta si cu peste 50.000 de euro. Destinul pictoritei Carmen Olteanu a fost creionat chiar de bunicul sau, Gheorghe Olteanu.

Bunicul meu sculpta, desena și făcea caligrafie. Copilărind pe lângă el, am avut acces la o gamă de instrumente în domeniu, iar mare parte a timpului mi-o petreceam atunci desenând. Apoi, am făcut acest lucru într-un cadru organizat, urmând cursurile la Casa Pionierului, iar la scurt timp am făcut Liceul de Arte Plastice din Râmnicu Vâlcea.“, a declarat Carmen Olteanu.

Interesant:   Romania ar putea adera complet la Schengen pe 1 ianuarie 2025

Inca din scoala primara Carmen reusea sa isi valorifice munca. Ea facea felicitari si martisoare cu tematica pe care le vindea  mai departe pentru a se intretine. Nu a avut o situatie financiara proasta, dar chiar si asa a ales sa isi castige singure banutii.

Foarte putini oameni stiu ca pictorita Carmen Olteanu a pictat si o biserica, alaturi de Traian Duta. Primul tablou l-a realizat in liceu, iar de-a lungul timpului a pictat si icoane pe care le-a expus la mai multe expozitii.

Tablourile artistei se vand pe sume foarte mari, nu doar in tara ci si in strainatate. Cele mai valoroase tablouri ajung chiar si la suma de 50.000 de euro.

Tablourile mele au prețuri între 3.000 si 5.000 de euro, dar în afară, spre exemplu în America, prețurile sunt de zece ori mai mari. Am vândut și cu 30.000 de euro, și cu 50.000. Am fost întrebată de multe ori ce mă inspiră atunci când pictez. Și le răspund: sufletul meu! Acum, spre exemplu, am o o temă actuală, inspirată din lumea în care trăim: despre măști, păpuși și marionete. Le avem și le întâlnim la fiecare pas, doar că prin pictură le poți face mai frumoase“, a mai spus artista.

Interesant:   Super Luna din 15 noiembrie si cum va afecta fiecare zodie in parte

Viata lui Carmen Olteanu nu se leaga doar de pictura. Ea isi imparte cariera cu viata personala, avand 2 copii, Stefan si Ion. Reuseste sa isi organizeze programul destul de bine, ziua incheindu-se pe la miezul noptii. Are mare grija sa petreaca cat mai mult timp cu copiii pe care ii ajuta la teme si se joaca inainte de culcare.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.