
Docuseria cu informatii explozive din interiorul casei regale, difuzata de Netflix, face valuri. Harry si sotia sa, Meghan, fac afirmatii foarte grave la adresa familiei regale. Dar sunt afirmatii fara dovezi, iar valul de simpatie pe care sperau sa se urce cei doi e inexistent.
Dimpotriva, Harry si Meghan si-au atras si mai multe antipatii. In plus, expertii in casa regala britanica afirma ca orice sansa de reconciliere a fost spulberata.
Harry il acuza pe fratele sau, William, mostenitorul tronului britanic, ca a tipat la el. In plus, ii acuza pe consilierii lui William ca dau in presa povesti neadevarate si negative despre Meghan si ca, practic, duc o campanie de dezinformare. Harry povesteste ca intr-o discutie privind viitorul sau, cu putin timp inainte de a se anunta separarea lui de casa regala, William a tipat la el. De fata ar fi fost regina Elisabeta a II-a, bunica lor, care nu a intervenit. Tatal lor, regele Charles al III-lea, la acea vreme print de Wales, ar fi spus lucruri neadevarate, sustine Harry. “A fost groaznic: fratele meu urla la mine, iar tatal meu spunea lucruri care nu sunt adevarate. Bunica mea statea tacuta” – povesteste printul Harry. De asemenea, el acuza presa britanica de difuzarea obsesiva a unor relatari negative privind-o pe Meghan. Ba chiar sustine ca sotia lui a pierdut o sarcina, dupa ce un ziar din regat a publicat o conversatie privata intre Meghan si tatal ei. Relatiile dintre cei doi sunt inghetate, iar tatal lui Meghan a criticat-o dur in public.
De asemenea, in episoadele de pe Netflix Meghan se plange ca a avut ganduri suicidare, iar palatul Buckingham nu a sustinut-o cu consiliere si ca a simtit atitudini rasiste din partea membrilor familiei regale. Harry si Meghan s-au retras in SUA, spunand la momentul respectiv ca vor intimitate si ca nu mai pot suporta presiunea mediatica. Insa de 3 ani, de cand s-au stabilit peste Ocean, cei doi incearca permanent sa iasa in fata. Cele mai multe comentarii au fost critici la adresa casei regale britanice.
Docuseria Netflix nu le-a adus cresterea simpatiei in regat pe care contau. Dimpotriva, sunt si mai antipatizati, mai ales ca Meghan a dat dovezi clare ca e geloasa pe cumnata ei, Kate, sotia printului William. Iar Kate este deosebit de admirata si apreciata de britanici.
Meghan vrea la Casa Alba ?
Gurile rele spun ca cei doi nu urmaresc doar banii – au primit o suma fabuloasa pentru docuseria Netflix – ci si propulsarea fostei actrite, Meghan, in cursa pentru prezidentialele din SUA. De altfel, presa de peste Ocean, dominata de stanga si de partidul Democrat, e plina de elogii si compasiune la adresa cuplului Harry-Meghan.
Manuela