.

Donald Trump reaprinde scânteia războiului comercial cu China

Distribuie prietenilor tai!

Preşedintele american Donald Trump a declarat că autorităţile de la Beijing au “încălcat acordul” în negocierile comerciale dintre cele două părţi, accentuând ostilităţile înaintea următoarei runde de discuţii dintre cele două părţi, notează presa americană.

“Au încălcat acordul… Ei nu pot face acest lucru. Aşa că vor plăti”, a declarat Donald Trump la un miting electoral desfăşurat în Florida.

Comentariile liderului de la Casa Albă au apărut după ce Beijingul a anunţat că va riposta cu “contramăsuri necesare” dacă Statele Unite măreşte tarifele pentru produsele chinezeşti. Asta după ce Donald Trump a promis că va mări chiar mai mult de două ori tarifele pe bucuri chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari. Cu toate aceste conflicte verbale, SUA şi China au programate negocieri comerciale la Washington.

Delegaţia chineză de la aceste discuţii este condusă chiar de către vicepremierul Liu He, unul dintre cei mai influenţi politicieni de la Beijing. Liu He, care este responsabil pentru starea economiei, este educat la Harvard şi vorbeşte fluent engleză.

Interesant:   Putin modifica doctrina nucleara si avertizeaza tarile care susțin Ucraina

Escaladarea confruntărilor verbale dintre Washington şi Beijing a avut efecte şi pe pieţele financiare, iar bursele principale din lume au înregistrat scăderi în perspectiva punerii în aplicare a ameninţărilor americane de creştere a tarifelor pentru produsele chinezeşti.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.