
Donald Trump ar urma sa fie invitat la summitul B9 de la Bucuresti, din 13 mai, au declarat surse politice pentru Digi24.
Formatul B9 reuneste statele din flancul estic al NATO (Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Romania si Slovacia) si are ca tema principala securitatea regionala si sprijinul pentru Ucraina.
Daca presedintele SUA nu va putea accepta invitatia, este probabil ca seful diplomatiei americane, Marco Rubio, sa participe in locul sau, relateaza Digi24.
Formatul Bucuresti 9 a fost creat la initiativa fostului presedinte roman Klaus Iohannis si a presedintelui polonez Andrzej Duda in 2015, iar prima reuniune a avut loc la Bucuresti.
Formatul a fost creat ca raspuns la atitudinea agresiva a Rusiei, in special dupa anexarea peninsulei Crimeea si operatiunile militare din Donbas in 2014.
Invitatii vor fi trimise si secretarului general al NATO, Mark Rutte, si presedintelui ucrainean Volodymyr Zelensky, potrivit aceleiasi surse. Toti cei trei oficiali au fost invitati la editia din 2025 a summitului desfasurat la Vilnius, desi Trump nu a participat la reuniunea din Lituania.
Oficialii de la Palatul Cotroceni au informat saptamana trecuta omologii americani de la Washington ca invitatia va fi trimisa, potrivit mass-media.
Romania va fi gazda urmatorului summit in format Bucuresti 9 (B9) in 2026, este una dintre principalele concluzii ale discutiilor purtate de sefi de stat si de Guvern reuniti la Vilnius, in iunie 2025. De asemenea, liderii europeni au stabilit ca obiectiv ca aliatii sa investeasca cel putin 5% din PIB pentru aparare, in asa fel incat sa raspunda amenintarilor si provocarilor la adresa securitatii generate de invazia Rusiei in Ucraina.
B9 nu este o structura paralela NATO si nu are mecanisme decizionale proprii, ci functioneaza ca un cadru de coordonare politica si de consultare intre statele din estul Aliantei. Miza principala este articularea unor pozitii comune inaintea summit-urilor NATO, astfel incat preocuparile de securitate ale Flancului Estic, de la consolidarea prezentei militare aliate pana la apararea antiaeriana si mobilitatea militara.