.

Diplomați chinezi, expulzați ”pe șest” din SUA

Distribuie prietenilor tai!

Autoritățile din Statele Unite au expulzat “în secret” doi diplomaţi din China care au încercat să intre într-o bază militară din statul Virginia în luna septembrie, potrivit The New York Times.
Cel puţin unul dintre diplomați este suspectat de autorităţile americane de a fi agent de informaţii, precizează cotidianul, care citează mai mulţi oficiali americani sub acoperirea anonimatului, evocând primele expulzări de diplomaţi chinezi pentru spionaj în ultimii peste 30 de ani.
Incidentul a avut loc pe fondul războiului comercial şi al confruntării generale dintre primele două puteri economice ale planetei, a avut loc în septembrie într-o “instalaţie sensibilă” în apropiere de Norfolk, Virginia, care adăposteşte forţe speciale, conform relatării ziarului american.
Doi oficiali ai Ambasadei Chinei la Washington, însoţiţi de soţiile lor, s-au prezentat cu maşina la postul de control al bazei, dar, neavând autorizaţie, li s-a refuzat accesul de către agentul de serviciu care le-a cerut să părăsească locaţia. Însă în loc să plece, vehiculul a continuat drumul spre bază, scăpând de controlul militarilor americani şi, în final, a fost blocat de camioane care le-au blocat calea.
Motivul acestei tentative de intruziune nu a fost clarificat, însă responsabili americani cred că diplomaţii chinezi voiau să studieze caracteristicile de securitate ale sitului. Aceştia din urmă au invocat o eroare, susţinând că stăpânesc prost limba engleză şi că nu au înţeles instrucţiunile, ceea ce nu i-a convins pe interlocutorii lor americani.
Expulzarea, care a avut loc ”în toamnă”, potrivit The New York Times, nu a fost făcută publică de cele două ţări, iar Beijingul nu a răspuns prin expulzarea de diplomaţi americani în acest stadiu.

Interesant:   Cum a fost lichidat liderul Hezbollah: operațiunea israeliană ultrasecretă, pas cu pas
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.