Masura e valabila de vineri de la miezul noptii, timp de 48 de ore si vizeaza 31 de orase, inclusiv Istanbul, centrul economic al tarii, si Ankara, capitala politica.
Potrivit ordinului dat de ministerul turc de interne, brutariile, spitalele, farmaciile si unitatile care au legatura cu domeniul sanitar isi vor continua activitatea.
Interdictia totala de circulatie nu se aplica in cazul celor care organizeaza funeralii pentru rude de gradul intai sau celor care merg sa doneze sange ori plasma pentru Semiluna Rosie.
Apel la calm
Suleyman Soylu, ministrul de interne, a cerut turcilor sa-si pastreze calmul si sa nu dea navala in magazine. La multe supermarketuri a fost haos cu cateva ore inainte de intrarea in vigoare a restrictiilor de circulatie, fara precedent.
Masura a fost luata in incercarea de a opri raspandirea coronavirusului.
Numarul total al deceselor inregistrate in Turcia din cauza COVID-19 era, sambata, de 1006, iar numarul infectatilor a ajuns la 47.029.
Primarul Istanbulului critica aceasta masura
Ekrem İmamoğlu, primarul metropolei turce, s-a declarat extrem de surprins. El spune ca guvernul nu a anuntat municipalitatea si de aceea oamenii s-au repezit sa cumpere apa si mancare. In plus, Ekrem İmamoğlu a avertizat ca, nefiind pregatit un plan de actiune, va fi foarte greu ca in urmatoarele 48 de ore sa coordoneze activitatea sectoarelor esentiale din Istanbul.
Manuela