.

Dezordinea din Univers, întreținută de ceasurile prea exacte

Distribuie prietenilor tai!

Entropia sau dezordinea din Univers este creată chiar şi atunci când ticăie ceasul, iar cu cât un aparat de măsurare a timpului este mai precis, cu atât nivelul de dezordine cu care contribuie la entropia universală este mai mare, conform unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea Oxford şi publicat în numărul din 6 mai al jurnalului ştiinţific Physical Review X.

“Dacă vrei ca ceasul tău să indice ora cu o mai mare exactitate, trebuie să plăteşti un preţ”, a susţinut unul dintre co-autorii acestui studiu, Natalia Ares, fizician la Universitatea Oxford. “Ori de câte ori măsurăm timpul, creştem, nivelul entropiei din Univers”.

Conform celei de-a doua legi a termodinamicii, pe măsură ce înaintăm pe axa timpului spre viitor, nivelul entropiei dintr-un sistem creşte. Pe aşa-numita “săgeată a timpului”, entropia este mereu mai mică în trecut şi întotdeauna mai mare în viitor.

Ordine în dezordine

Tendinţa de creştere a dezordinii în Univers explică foarte multe lucruri. Spre exemplu, este foarte uşor să amesteci ingredientele laolaltă într-un blender pentru a obţine un suc de fructe, dar este practic imposibil ca din sucul obţinut să separi apoi elementele de compoziţie şi să le readuci la forma iniţială, de fructe. De asemenea, tot entropia este de vină pentru că oricât de atent ţi-ai împături căştile de la telefon atunci când la introduci în buzunar, mereu când le vei scoate afară vor fi încurcate.

Această creştere implacabilă a dezordinii leagă în mod intim entropia de modul în care oamenii percep timpul. O scenă celebră din romanul lui Kurt Vonnegut “Slaughterhouse-Five” (“Abatorul cinci”) demonstrează cât de mult este afectată percepţia timpului de către entropie, prin derularea înapoi a unor evenimente din cel de-al Doilea Război Mondial: gloanţele ies din rănile provocate şi pornesc înapoi spre armele de unde au fost trase, incendiile se micşorează până redevin bombe, aşezate ordonat în depozite de armament şi apoi sunt transformate în compuşii chimici din care sunt făcute. Dacă săgeata timpului ţinteşte spre trecut, toată dezordinea şi distrugerile produse de război dispar ca prin farmec.

Această conexiune dintre timp şi entropie îi fascinează de mult timp pe oamenii de ştiinţă. Maşinăriile, aşa cum sunt şi ceasurile, produc entropie sub formă de căldură pe care o disipează în mediul înconjurător. Fizicienii au putut demonstra că un mic ceas atomic – un tip de ceas atomic ce foloseşte atomi răciţi cu laser ce produc oscilaţii la intervale de timp extrem de regulate – produce mai multă entropie cu cât funcţionează cu o mai mare precizie. Până acum însă, a fost foarte dificil de demonstrat că un ceas, cu cât este mai complex şi mai exact, generează mai multă entropie, chiar dacă această idee este bine fundamentată teoretic.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.