.

Demisii în lanț din guvernul Boris Johnson

Distribuie prietenilor tai!

Încă doi miniştri au demisionat miercuri din guvernul Regatului Unit, informează AFP.

Ministrul familiei, Will Quince, şi-a motivat demisia apreciind că “nu are de ales” după ce a repetat “de bună credinţă” în presă informaţii care ulterior “s-au dovedit inexacte”, furnizate de cancelaria premierului Boris Johnson.

La rândul ei, Laura Trott a renunţat la funcţia de asistentă a ministrului transporturilor, apreciind că s-a “pierdut” încrederea.

Marţi, din guvernul condus de Johnson demisionaseră miniştrii finanţelor şi sănătăţii, Rishi Sunak, respectiv Sajid Javid.

Chiar înaintea demisiilor de miercuri, presa britanică se aştepta ca premierul să piardă atât conducerea guvernului de la Londra, cât şi a Partidului Conservator.

Ziarele centrale din Regatul Unit prezintă miercuri o perspectivă sumbră pentru premierul Boris Johnson, confruntat cu cea mai mare criză de autoritate după demisiile a doi miniştri, transmite Reuters.

“Sfârşitul jocului”, scrie The Times pe prima pagină, în urma demisiei lui Rishi Sunak de la conducerea finanţelor şi a lui Sajid Javid de la ministerul sănătăţii. Cotidianul apreciază că este “o greşeală” din partea premierului să se agaţe de putere, deoarece “a pierdut încrederea partidului său şi a ţării”. “Nu există nicio şansă imaginabilă ca Johnson, care nu a reuşit să îşi asigure sprijinul a 148 de parlamentari la un vot de încredere luna trecută, să îşi poată redobândi autoritatea de a asigura conducerea eficientă de care are nevoie ţara în vremuri de criză naţională acută”, adaugă publicaţia, care conchide: “Fiecare zi în care rămâne adânceşte sentimentul de haos. Pentru binele ţării, trebuie să plece”.

Interesant:   Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, îngrijorată de situația din Ucraina

În interiorul ziarului, editorialistul Iain Martin descrie haosul din interiorul guvernului şi opinează că speranţele legate de numirea noului ministru de finanţe Nadhim Zahawi sunt limitate. “A fost o agitaţie nebunească din partea unei Echipe Boris care îşi face iluzii, în încercarea de a identifica o persoană, orice persoană pregătită să accepte al doilea post politic din ţară, ca importanţă, şi să rişte să fie deţinătorul celui mai scurt mandat” la conducerea finanţelor, scrie jurnalistul.

Martin afirmă că s-au vehiculat numele fostului ministru al sănătăţii Jeremy Hund şi al ministrului apărării, Ben Wallace, ca posibili succesori ai lui Johnson.

În cotidianul Telegraph, fostul ministru pentru Brexit, lordul David Frost, susţine că Johnson ar trebui să demisioneze, în caz contrar riscând “să tragă după el partidul şi guvernul”.

După demisiile de marţi, “alţi membri ai cabinetului trebuie acum să se gândească dacă sunt într-adevăr mulţumiţi de actuala direcţie de mers”, apreciază Frost.

Daily Express îl prezintă pe Johnson ca “rănit”, dar “eliberat”. În pagina întâi, cotidianul afirmă că premierul îşi continuă lupta şi a promis reducerea impozitelor.

Interesant:   Joe Biden a vorbit două ore cu Xi Jinping
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.