Terapia pentru parinti sau cea de interactiune parinte-copil este o tactica terapeutica dezvoltata pentru a trata problemele de comportament la copii, dar si pentru a-i ajuta pe parintii acestuia sa gestioneze mai bine situatia. Cele mai frecvente dificultati pe care le putem identifica sunt nesupunerea, opozitia, agresivitatea, tulburarea sfidatoare, hiperactivitatea cu deficit de atentie si tulburarea de conduita. Aceste probleme pot duce la o neadaptare sociala, familiala sau scolara a copilului.
Pentru tratamentul acestor tulburari au fost dezvoltate multiple tactici, printre care se remarca terapia de interactiune parinte-copil. Aceasta abordare terapeutica a fost creata initial pentru a trata problemele de comportament la copiii cu varsta cuprinsa intre 5-7 ani. Terapia de interactiune parinte-copil este o terapie scurta conceputa pentru a trata problemele comportamentale din copilarie. Acest tip de terapie pentru parinti si copii urmareste sa genereze o interactiune parinte-copil sanatoasa si asertiva, cu un stil de comunicare clar, in care limitele in cresterea copilului sunt bine definite. Obiectivul general al acestei terapii este imbunatatirea relatiei parinte-copil prin antrenament activ si interactiuni live cu copilul.
In acest tip de terapie, interventia asupra relatiilor este esentiala. Parintii si copiii alcatuiesc un sistem in care ambele parti se influenteaza reciproc prin dinamica relationala pe care o stabilesc. Interactiunile timpurii pe care le stabilesc parintii cu copiii lor joaca un rol foarte important in aparitia si intarirea comportamentelor perturbatoare.
Interventia asupra relatiei este esentiala pentru a genera o schimbare a tiparelor comportamentale ale copilului. Aceasta relatie parinte copil poate contine declansatorii ai comportamentului disfunctional, insa poate fi si generatoare de comportamente noi.
Pentru a realiza acest lucru, terapia pentru parinti isi propune sa transforme parintii in agenti ai schimbarii prin antrenarea lor, prin joc, prin parenting pozitiv si noi abilitati de modificare a comportamentului.
In acest caz, psihoterapeutul intervine asupra relatiilor dintre parinti si copii, instruind parintii in aplicarea deprinderilor terapeutice si in terapia prin joc. Antrenamentul direct al interactiunii parinte-copil se face prin observarea sau modelarea comportamentului parintilor. In acest caz se urmareste o schimbare in comportamentul copilului.
Utilizarea datelor este folosita pentru ghidarea tratamentului. Sesiunile de antrenament incep cu observarea interactiunii parinte-copil, pentru a planifica antrenamentul pe baza datelor culese din observatii.
Exista o sensibilitate fata de aspectele dezvoltarii. Se urmareste ca parintii sa cunoasca stadiul de dezvoltare in care se afla copilul lor. Multi parinti se asteapta de la copiii lor sa aiba comportamente care nu sunt in concordanta cu stadiul in care se afla. Acest lucru trebuie lamurit si echilibrat.
Terapeutul aplica parintilor aceleasi abilitati pe care ar trebui sa le aplice copiilor lor.
Exista mai multe etape ale terapiei pentru parinti si copii. Interactiunea este intial dirijata de copil.
Scopul acestei faze este de a stabili o relatie iubitoare si pozitiva intre parinti si copil. Pentru a face acest lucru, parintii sunt instruiti in recunoasterea calitatilor pozitive ale copilului si in promovarea dezvoltarii acestuia. Parintele trebuie sa isi laude copilul, sa pronunte o judecata favorabila asupra unei activitati sau a unui rezultat al copilului. Lauda este folosita pentru a intari comportamente specifice care sunt adecvate.
De asemenea, parintii sunt instruiti sa imite si sa redea adaugand o activitate pe care copilul o face imediat. De exemplu, daca copilul a construit un turn cu Lego, parintii construiesc acelasi turn adaugand o parcare. In acest timp, parintii trebuie sa vorbeasca si sa descrie ceea ce fac. Totul trebuie sa se faca cu bucurie si entuziasm. Trebuie sa se simta bucuria de a participa la jocul sau la activitatea respectiva impreuna cu copilul. In aceasta etapa, parintii sunt, de asemenea, instruiti sa evite sa dea ordine, sa puna intrebari, sa critice sau sa sublinieze greselile pe care le-a facut copilul. Critica face timpul de joaca mai putin placut pentru copil si poate ajunge sa ii afecteze stima de sine.
Un alt antrenament care se realizeaza este cel al ignorantei active, care consta in retragerea atentiei parintilor de la comportamentul inadecvat al copilului si focalizarea acesteia asupra comportamentelor pozitive. Acest lucru il invata pe copil ca comportamentele perturbatoare nu sunt o strategie buna pentru a atrage atentia parintilor.
A doua etapa consta in interactiunea condusa de parinti. Aceasta a doua faza se concentreaza pe strategiile disciplinare. In aceasta perioada, parintii invata sa se adreseze copiilor lor si sa aplice consecinte consistente. Etapele acestei faze sunt urmatoarele:
-Li se explica parintilor utilizarea exercitiilor de ascultare.
-Parintii sunt instruti cum sa dea instructiuni.
-Se analizeaza consecintele ascultarii si neascultarii.
-Parintii sunt instruti pentru a capata abilitati de disciplina.
Sesiunile de terapie pentru parinti variaza si pot ajunge sa se petreaca pe parcursul unui intreg an. Amploarea tratamentului depinde de tipul de problema al copilului si de abilitatile de invatare ale parintilor. De multe ori, parintele se poate simti coplesit si simte ca nu mai are putere cand copilul are un comportament problematic, este hiperactiv sau, din contra, este foarte retras si anxios. Toate aceste lucruri trebuie privite cu maxima seriozitate si, de aceea, in momentul in care vedem ca cel mic nu iese din acest tip de comportament, dar nici noi, ca parinti nu mai putem sa gestionam situatia, trebuie sa apelam la ajutorul unui psihoterapeut.
Terapia de interactiune parinte-copil s-a dovedit a fi eficienta. De fapt, exista un volum considerabil de studii care sustin eficacitatea acestuia. In acest tip de terapie pentru parinti si copii, interventia este axata pe relatia dintre parinti si copii si nu pe comportamentul specific al copilului. Prin urmare, urmareste sa-i antreneze pe parinti sa motiveze noi modele de comportament la copiii lor, pe baza dinamicii relationale dintre ei.