.

Criza energetică poate accelera trecerea la energia curată

Distribuie prietenilor tai!

Criza energetică globală declanşată de invadarea Ucrainei de către Rusia ar putea accelera tranziţia la energia curată, a apreciat Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmit Reuters şi DPA.

Pe lângă măsurile de sprijin pe termen scurt pentru consumatori, în urma majorării preţurilor, criza a determinat acum multe state să accelereze schimbările structurale. Dacă vor fi implementate, planurile vor duce la o creştere de 50% pe plan global a investiţiilor în energia curată până în 2030, conform Raportului privind perspectivele energiei mondiale, prezentat joi de IEA.

Pieţele energiei şi politicile energetice nu se schimbă doar pe termen scurt, ci şi în următoarele decenii, a afirmat directorul IEA, Fatih Birol.

Conform analizei IEA, un nivel de vârf al cererii globale pentru combustibilii fosili se preconizează pentru prima dată. Conform actualului cadru politic, folosirea cărbunelui ar urma să scadă în următorii ani, iar cererea pentru gaze naturale va atinge nivelul de vârf până la finalul deceniului.

Interesant:   Cât de bune sunt anvelopele M/T pe timp de iarnă

De asemenea, IEA estimează creşterea vânzărilor de vehicule electrice, care va duce la reducerea cererii de petrol până la mijlocul deceniului următor.

Ponderea combustibililor fosili în mixul energetic global va scădea de la 80% la 60% până în 2050, în mod corespunzător urmând să scadă şi emisiile de CO2, se arată în raport.

Investiţiile globale în energie curată ar urma să se majoreze la peste 2.000 miliarde de dolari pe an până în 2030, în creştere cu jumătate faţă de nivelul actual, în timp ce “pieţele internaţionale de energie suferă o reorientare profundă după ce statele îşi ajustează ruptura de fluxurile de energie din Rusia”, apreciază IEA.

Majorarea investitiilor in energie verde va insemna si o crestere a numarului de firme care se vor infiinta in acest domeniu.

Rusia, cel mai mare exportator mondial de combustibili fosili, nu-şi va mai recâştiga niciodată ponderea în mixul aprovizionării cu energie pe plan global pe care a avut-o înaintea invadării Ucrainei. Furnizarea de către Moscova de energie comercializată la nivel internaţional va scădea la 13% până în 2030, de la aproximativ 20% în 2021, previzionează IEA.

Interesant:   Cât de bune sunt anvelopele M/T pe timp de iarnă

 

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.