Consiliul Europei, principala organizaţie pentru drepturile omului de pe continentul european, a îndemnat miercuri pentru prima dată statele sale membre să integreze mai bine în programele şcolare istoria romilor şi nomazilor.
Adoptată de Comitetul de Miniştri, organismul ce regrupează miniştrii de externe ai ţărilor din organizaţia paneuropeană, “recomandarea îndeamnă pentru prima dată” statele membre “să integreze istoria romilor şi/sau a nomazilor în programele şcolare şi materiile pedagogice”, anunţă un comunicat al Consiliului, care îndeamnă de asemenea la combaterea “anti-ţiganismului persistent” în Europa.
Această recomandare “este menită să consolideze înţelegerea faptului” că romii şi nomazii “fac parte integrantă din societate, naţională şi europeană” şi insistă asupra “importanţei predării (istoriei) Holocaustului comis de regimul nazist şi aliaţii săi, precum şi a altor acte comise împotriva lor (romilor şi nomazilor) pe teritoriul Europei”.
Concret, textul îndeamnă ţările să integreze “activităţi de comemorare” în relaţie cu Ziua Europeană a Comemorării Holocaustului Romilor, fixată pentru 2 august, sau alegând “o dată mai bine adaptată contextului istoric al ţării vizate, de exemplu în timpul comemorărilor locale legate de detenţia sau deportarea de romi în lagăre de concentrare”.
Comitetul de Miniştri consideră de asemenea important să includă “relatări pozitive din istoria” romilor şi nomazilor, în calitate de “contribuţie a lor la moştenirea culturală locală, naţională şi europeană” sau de “rol activ al lor (…) la mişcările de rezistenţă antinaziste şi antifasciste”.
În afară de cei peste 6 milioane de evrei exterminaţi de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Reichul hitlerist a rezervat aceeaşi soartă pentru circa 500.000 de membri ai comunităţilor etnice denumite romi, sinti sau gitani. Pe 2 august a fost proclamată Ziua de Comemorare a Holocaustului lor.
Douăzeci şi trei de mii din romi din toată Europa au fost deportaţi la Auschwitz-Birkenau în perioada martie 1943-iulie 1944. Aproape toţi au murit acolo.
Consiliul Europei sugerează o mai mare aprofundare a istoriei romilor și nomazilor
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.