China are peste 800.000, spre un milion de vase de pescuit pe toate mările lumii, ceea ce reprezintă jumătate din totalul vaselor pescărești la nivel mondial. Iar această adevărată armată care mișună pe mările și oceanele lumii bagă spaima în guvernele mai multor state dar și în liderii organizațiilor de protecția mediului. Cea mai recentă ”ispravă” a marinarilor chinezi a fost tocmai în jurul insulelor Galapagos din Oceanul Pacific, insulă care aparține de statul Ecuador. Acolo, zeci de vase chinezești au strâns pește și alte viețuitoare marine în timp record. Potrivit autorităților din Ecuador, China a produs un adevărat dezastru ecologic în Galapagos, de unde a aduna zeci de mii de tone de calamar și alte moluște marine, cu care se hrăneau focile din vestitul arhipelag care l-a inspirat pe Charles Darwins să scrie despre teoria evoluției speciilor.
Flotia chineză de 300 de vase a realizat nu mai puțin de 73.000 de ore de pescuit în numai o lună, în apele din jurul Galapagos. Deși acțiunea a fost monitorizată de marina militară ecuadoriană, dezastrul a ieșit abia acum la iveală, când a fost publicat un raport al analiștilor organizațiilor de protecție a mediului. Pe lângă calamari, chinezii au mai pescuit și rechini-ciocan, o specie aflată în pericol de dispariție, dar și alte specii de pește. “Timp de aproape o lună, între 13 iulie și 3 august, întreaga lume s-a întrebat ce face flotila chineză de pescuit în largul insulelor Galapagos. Dar acum știm”, a declarat Marla Valentine, analit pentru pescuitul ilegal al organizației de mediu Oceana.