
China a anunţat marţi lansarea unor exerciţii militare aeriene şi maritime “în împrejurimile” insulei Taiwan, operaţiune prezentată de Beijing drept ripostă la “provocări” americane şi taiwaneze.
Aceste manevre intervin după anunţarea unei vânzări de arme americane Taipeiului şi după apariţia unor articole în presă reflectând voinţa autorităţilor taiwaneze de a participa la “Summitul democraţiei” iniţiat de Joe Biden.
“Armata Populară de Eliberare a desfăşurat nave de război, avioane antisubmarin şi avioane de vânătoare în împrejurimile spaţiilor maritim şi aerian din sud-vestul şi sud-estul insulei Taiwan”, a indicat marţi Shi Yi, purtător de cuvânt al Zonei de operaţiuni Est a armatei chineze.
“SUA şi Taiwan şi-au înmulţit recent provocările”, aceste exerciţii fiind “un răspuns solemn” faţă de “ingerinţa forţelor străine” şi susţinătorilor unei independenţe a teritoriului, a denunţat el.
Comunicatul nu precizează numărul soldaţilor, avioanelor şi navelor mobilizate pentru aceste manevre, nici la ce distanţă de coastele taiwaneze se desfăşoară.
Taiwanul are 23 de milioane de locuitori şi se bucură de un sistem politic democratic.
Teritoriul este condus din 1945 de un regim (“Republica China”) care s-a repliat aici după victoria comuniştilor în China continentală în 1949 în urma războiului civil chinez.
Republica Populară Chineză, cu capitala la Beijing şi condusă de Partidul Comunist, consideră insula ca o parte a teritoriului său. Ea ameninţă că va utiliza forţa în cazul în care aceasta îşi va declara independenţa.
Departamentul de Stat american a aprobat la începutul lunii august prima vânzare de arme Taiwanului după preluarea preşedinţiei SUA de către Joe Biden, în valoare de 750 de milioane de dolari (633 milioane de euro).
Preşedintele american a mai anunţat săptămâna trecută că intenţionează să reunească în decembrie lideri străini într-un “Summit în favoarea democraţiei” virtual, anunţ primit de China drept provocare.
Potrivit mai multor media taiwaneze, Taipeiul ar dori să fie invitat să participe, iniţiativă care ar putea provoca o nouă criză diplomatică sino-americană.
Beijingul a criticat, de asemenea, autorităţile taiwaneze şi lituaniene după deschiderea în luna iulie la Vilnius a unui “birou de reprezentare a Taiwanului” şi nu “a Taipeiului”.