.

Cei ce vin din Spania nu trebuie să mai stea în carantină

Distribuie prietenilor tai!

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat luni o hotărâre prin care s-a decis eliminarea Spaniei de pe lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România.
“Având în vedere situaţia complexă generată de evoluţia cazurilor noi de îmbolnăvire în Europa, precum şi situaţia furnizată astăzi, 10.08.2020, de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor, potrivit căreia rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori înregistrată în Spania se situează la valoarea de 75,8 – inferioară valorii înregistrată pe teritoriul României (87,4) – ţinând cont de necesitatea monitorizării permanente a evoluţiei cazurilor noi de îmbolnăvire în ţările/zonele de risc epidemiologic ridicat, pe baza criteriului aprobat prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36 din 21.07.2020, luând în considerare implicaţiile majore generate de intrarea pe teritoriul naţional a unui număr mare de persoane din ţările/zonele de risc epidemiologic ridicat (…), Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta hotărâre. Art. (1) Se aprobă eliminarea Regatului Spaniei de pe lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din ţările/zonele de risc epidemiologic ridicat”, se arată în decizia CNSU.
De asemenea, a fost luată decizia ca instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic ridicat să se adopte prin Hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza situaţiei emisă de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor şi a propunerilor formulate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Conform CNSU, la emiterea acestor decizii vor fi luate în considerare toate implicaţiile asupra sănătăţii publice şi vor fi analizate aspectele socio-economice generate de instituirea măsurii de carantinare.
În cazul în care situaţia o impune, decizia privind instituirea carantinei pentru cetăţenii care se întorc în România poate fi luată pentru anumite zone sau regiuni administrative din statele cu risc epidemiologic ridicat.

Interesant:   O noua retea de traficanti de droguri a fost anihilata
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.