.

Brexit are un impact minor asupra economiei României

Distribuie prietenilor tai!

Ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar va avea un impact redus asupra economiei României, fiind printre cele mai mici din UE, iar accesul firmelor şi al populaţiei la finanţare nu va fi afectat, a declarat, joi, Florian Neagu, director adjunct, Direcţia de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).

El a participat la conferinţa online “Impactul Brexit-ului asupra afacerilor din România”, organizată de Financial Intelligence.

“Din analizele noastre, consecinţele ieşirii Marii Britanii din UE sunt gestionabile, atât pentru economie, cât şi pentru sectorul bancar”, a susţinut reprezentantul BNR.

Deşi avem un acord, mai sunt încă multe necunoscute, mai ales legate de implementare, a continuat el.

Printre cele mai mici din UE

“Studiile noastre arată că impactul Brexit pentru economia României este modest, poate printre cele mai mici din UE, motivul principal fiind gradul redus de integrare. Nu am reuşit în ultimele decenii pe partea economică să creştem această conexiune, să aducem mai mult capital britanic în ţară”, a spus Neagu.

Interesant:   Comisia Europeana aproba un ajutor de stat pentru Romania, in valoare de 164 de milioane euro, pentru sprijinirea productiei agricole

Potrivit acestuia, numărul firmelor cu capital britanic din România este redus, în jur de 3.000 de firme, unele mari sau foarte mari, însă rolul acestor firme în economia românească rămâne modest. Având 1,8% din valoarea adăugată brută pe ansamblul firmelor din ţară, produc 1,6% din ansamblul cifrei de afaceri din economie şi angajează 1,3% din totalul salariaţilor.

“Performanţele acestor firme sunt bune, ceea ce ar putea fi un argument că îşi vor menţine prezenţa în ţară şi poate chiar şi alte firme vor găsi oportunităţi în România mai multe. Rentabilitatea capitalului a fost de 19,5%, cifră mulţumitoare comparativ cu Marea Britanie sau alte ţări. Aşa că procesul Brexit, în final, ar putea aduce mai multe elemente favorabile economiei decât pierderi”, consideră responsabilul băncii centrale.

În ceea ce priveşte volumul investiţiilor străine directe în România, soldul este de 2,85 miliarde de euro în decembrie 2019, volumul fiind relativ scăzut, iar Marea Britanie este a noua ţară din UE în acest clasament.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.