.

Anchetă în cazul decesului solistului Petrică Mîţu Stoian

Distribuie prietenilor tai!

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat joi că în cazul decesului artistului Petrică Mîţu Stoian se află în desfăşurare o anchetă a instituţiilor competente şi că Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin a demarat o verificare la unităţile medicale în care a fost internat pacientul, pentru a verifica condiţiile igienico-sanitare şi respectarea procedurilor înainte de efectuarea terapiei din camera hiperbară.

Referitor la oxigenoterapia hiperbară, reprezentanţii Comisiei de Medicină Fizică şi de Reabilitare a ministerului au decis neincluderea acestei terapii în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficienţa în COVID-19, precizează sursa citată.

În aprilie, Ministerul Sănătăţii a aprobat Protocolul de Medicină Fizică şi de Reabilitare post-COVID-19, elaborat de Comisia de specialitate Medicină Fizică şi Reabilitare post-COVID-19, iar singura menţiune din acest protocol referitoare la camera hiperbară se află la secţiunea alte posibile dotări suplimentare ale unui centru de excelenţă în recuperare fizică.

Interesant:   Georgescu sau Lasconi?

Într-o adresă către Ministerul Sănătăţii, specialiştii în Medicină Fizică şi Reabilitare consideră “periculoasă promovarea agresivă prin toate canalele a oxigenoterapiei hiperbare, procedură adesea ridicată la rang de panaceu. Se denaturează astfel atenţia pacientului, dar de multe ori şi a medicului, de la complexitatea afecţiunii COVID-19, de la complicaţiile sale, care sunt respiratorii, cardiace, musculoscheletale, neurologice etc”.

Potrivit unui comunicat al MS transmis, normele Contractului-Cadru în vigoare nu decontează pentru asiguraţi o astfel de procedură, iar pregătirea cadrelor medicale care au competenţe de a executa procedurile destinate acestei terapii, medicii specialişti şi primari confirmaţi în specialităţi clinice medicale şi medicii de familie pot accesa programele de studii complementare în vederea obţinerii unui atestat de studii complementare în medicină hiperbară.

Pentru a fi introduse pe piaţă, camerele hiperbare trebuie să poarte marcaj CE, la fel ca orice dispozitiv medical, acest demers fiind dovada derulării procedurilor de evaluare ale conformităţii produselor.

 

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.