.

Americanii și-ar putea retrage trupele din Germania

Distribuie prietenilor tai!

Coordonatorul guvernului german pentru relaţiile transatlantice, Peter Beyer, a avertizat sâmbătă că planurile Statelor Unite de a retrage mii de soldaţi din Germania ar putea deteriora semnificativ relaţiile germano-americane.
“Relaţia germano-americană ar putea fi grav afectată de o astfel de decizie a preşedintelui american”, a declarat Peter Beyer pentru dpa.
Comentariile responsabilului german au venit ca răspuns la relatările din presa americană şi germană conform cărora preşedintele american, Donald Trump, a decis să retragă mii de soldaţi din Germania.
The Wall Street Journal a scris vineri că Trump a ordonat ca 9.500 de militari americani să fie retraşi din Germania, aliat al NATO care găzduieşte aproximativ 34.500 de militari. Revista Der Spiegel a relatat la rândul său că între 5.000 şi 15.000 de militari vor fi retraşi până în toamna acestui an.
“Nu este vorba doar despre 9.500 de soldaţi, ci şi de familiile lor, o estimare de 20.000 de americani, a adăugat Beyer. ”Aceasta ar rupe podurile transatlantice”, potrivit lui.
Nu a existat nicio confirmare oficială a acestor informaţii de către niciuna dintre părţi.
Parlamentarul Johann Wadephul, vicepreşedinte al grupului parlamentar al Uniunii Democrat-Creştine (CDU, la guvernare), a declarat sâmbătă că aceste informaţii şi aparenta lipsă de consultare sunt un alt semn că Europa trebuie să devină mai autonomă în probleme de apărare.
“Planurile demonstrează că administraţia Trump ignoră sarcina de bază a conducerii: menţinerea partenerilor de alianţă implicaţi în procesul de decizie”. “Toată lumea beneficiază de unitatea alianţei; numai Rusia şi China beneficiază de dispute. Washingtonul ar trebui să fie mai conştient asta”, a spus el.
Speculaţia că administraţia Trump ar putea retrage trupele din Germania – care găzduieşte cea mai mare desfăşurare militară americană din Europa – a circulat mult timp. Fostul ambasador al SUA în Germania Richard Grenell a ameninţat cu o astfel de retragere anul trecut. Într-un interviu acordat dpa, el a spus că este “jignitor” că factura pentru desfăşurarea pe teritoriul Germaniei trebuie plătită de contribuabilii americani, în timp ce “germanii ajung să-şi cheltuiască surplusul pentru programe naţionale”.

Interesant:   “Sincer? A fost groaznic!” Confesiunile moștenitorului tronului britanic
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.