.

Amendă uriașă pentru Google din cauza Catedralei Neamului

Distribuie prietenilor tai!

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis amendarea companiei Google România cu 10.000 de lei, după ce, în mai, tag-ul de pe Google Maps pentru locul în care se află Catedrala Mântuirii Neamului a fost schimbat în “Catedrala Prostirii Neamului Românesc”.
Decizia a fost luată în şedinţa Colegiului Director al CNCD de miercuri.
Potrivit lui Cristian Jura, membru al Colegiului, care s-a autosesizat în acest caz, sancţionarea companiei este pentru discriminare şi pentru inacţiune.
El a citat în acest sens articolul 2, alineatul 1 din Ordonanţa Guvernului 137/2000, care se referă la discriminare, dar şi alineatul 4, al aceluiaşi articol, potrivit căruia “orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională, conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale”.
Astfel, arată el, compania a fost amendată “pentru atingeri aduse demnităţii grupurilor religioase în general şi în cazul de faţă aduse atingeri ortodocşilor din România, mai ales că sunt 80 la sută din populaţia România, sau poate un procent chiar mai mare a fost afectat de această schimbare de tag”.
Totodată, acesta a spus că reprezentanţii Google România au fost anterior la audieri la CNCD în acest caz şi au “explicat că nu sunt responsabili cu schimbarea tag-urilor de pe Google Maps”.
Potrivit reprezentantului CNCD, aceştia au mai spus că răspunderea ar aparţine Google Irlanda. Jura a afirmat că Google Irlanda a fost citat în acest sens.
Preşedintele CNCD, Asztalos Csaba, a afirmat că respectivul caz, de schimbare a tag-ului, “este o formă de discriminare, de umilire”.
“Se creează atmosferă degradantă, umilitoare. Noi am sancţionat Google România şi o să vedem ce o să zică instanţa. Şi am cerut Google România să publice un rezumat al hotărârii, am cerut să ia măsuri ca să controleze aceste tag-uiri, ca să prevină astfel de evenimente şi să îşi traducă termenii şi condiţiile în limba română”, a afirmat preşedintele CNCD.
Potrivit CNCD, Colegiul director obligă partea reclamată să publice un rezumat al hotărârii cu link pe prima pagină a site-ului Google, varianta în limba română, timp de 10 zile. Se recomandă ca în viitor, Google Bucureşti să informeze acţionariatul privind situaţii similare, să traducă codul de conduită şi în limba română, totodată să accesibilizeze sistemul de raportare (inclusiv în limba română).
CNCD citează, în motivarea deciziei, şi articolul 15 din OG 137, care se referă la “comportamentul manifestat în public având caracter de propagandă naţional-şovină, de instigare la ură naţională sau rasială, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptată împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală”.

Interesant:   Super Luna din 15 noiembrie si cum va afecta fiecare zodie in parte
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.