Ambasada României la Ankara a demarat o campanie de zboruri cu balonul cu aer cald în Cappadocia, prin care promovează preşedinţia română a Uniunii Europene. Zborurile pot fi efectuate până la 30 iunie 2019 şi vor fi realizate cu balonul cu aer cald “Fly RO – EU!”, informează reprezentanţa diplomatică într-un comunicat de presă. Balonul etichetat special va zbura în fiecare dimineaţă, în funcţie de condiţiile meteorologice, până la finalul mandatului exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România.
Primul zbor cu balonul “Fly RO – EU” a avut loc pe 27 aprilie, iar în nacelă au urcat 20 de pasageri, printre care ambasadorul României în Republica Turcia, Gabriel Şopandă, şi membrii Ambasadei României, împreună cu preşedintele Royal Balloon Cappadocia, Mehmet Dinler.
Cei 20 de pasageri de naţionalităţi diferite au purtat şepci cu logo-ul Preşedinţiei României a Consiliului UE şi au primit medalii pentru participare.
Evenimentul a avut loc în spaţiul special desemnat de către Autoritatea Aeronautică Civilă a Turciei pentru decolarea baloanelor cu aer cald de lângă localitatea şi Valea Goreme şi a fost organizat în colaborare cu Royal Balloon – Cappadocia.
Parcul Naţional Goreme şi formaţiunile stâncoase din Cappadocia localizate în centrul provinciei Anatolia din Republica Turcia fac parte din patrimoniul universal UNESCO, reprezentând unul dintre cele mai renumite locuri din lume pentru decolarea baloanelor cu aer cald. Conform statisticilor realizate de autorităţile turce, sunt operate zilnic aproximativ 150 de zboruri cu baloane cu aer cald. Regiunea Cappadocia este vizitată anual de aproximativ 3 milioane de turişti.
Ambasada României în Turcia promovează preşedinţia română a UE prin zboruri cu balonul în Cappadocia
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.