A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene desfăşurată joi s-a încheiat cu un acord pentru o încetare temporară a focului pentru raţiuni umanitare, a anunţat negociatorul ucrainean, Mihailo Podoliak, potrivit Reuters şi EFE.
”Spre marele nostru regret, nu am obţinut rezultatele pe care mizam”, a scris acesta pe Telegram.
Totuşi, a adăugat el, ”părţile au ajuns la o înţelegere asupra creării comune de coridoare umanitare, cu o încetare temporară a focului”.
Miniştrii de interne ai statelor Uniunii Europene, reuniţi joi la Bruxelles, s-au pus de acord pentru acordarea unei ‘protecţii temporare’ în UE refugiaţilor care ‘fug de războiul’ din Ucraina, au anunţat Comisia Europeană şi preşedinţia franceză în exerciţiu a Consiliului UE, transmite AFP.
Ele nu au precizat imediat dacă măsura li se va aplica şi persoanelor refugiate din Ucraina dar care nu au cetăţenia acestui stat, un subiect care divizează membrii UE, unii dintre ei, precum Polonia şi Austria, opunându-se.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, şi ministrul francez Gérald Darmanin au salutat pe Twitter o ‘decizie istorică’.
Este prima dată când statele membre au decis, cu majoritate calificată (cel puţin 15 state din 27, reprezentând 65% din populaţia UE), să activeze directiva din 2001 privind primirea persoanelor strămutate.
Ea le va permite refugiaţilor ucraineni să rămână până la 3 ani în Uniunea Europeană, unde să aibă acces la piaţa forţei de muncă, la sistemul de educaţie şi la asistenţă medicală.
Până acum, posesorii unui paşaport ucrainean puteau rămâne doar cel mult 90 de zile fără viză pe teritoriul UE.
‘Toate ţările sunt de acord pentru a primi refugiaţii (…) Este o schimbare binevenită de paradigmă’ faţă de precedentele crize migratorii, salutase joi, înaintea anunţului, ministrul german Nancy Faeser.
Omologul austriac Gerhard Karner îşi exprimase joi dimineaţă reticenţele faţă de acordarea unui astfel de statut refugiaţilor non-ucraineni.
‘Pe lângă Polonia, Slovacia şi Ungaria, numeroase state se îngrijorează, printre ele şi Austria (…) Nu serveşte la nimic să fie incluşi aceşti cetăţeni ai unor ţări terţe, este un alt sistem’ cel care va trebui să li se aplice acestor persoane, considera el.
În schimb, Luxemburgul refuză orice discriminare: ‘Mă aştept să decidem o protecţie temporară pentru toate persoanele care vin din Ucraina, oricare ar fi culoarea pielii, limba sau religia lor. Nu trebuie să instaurăm acum un apartheid!’, avertiza ministrul de externe Jean Asselborn.