.

A murit fostul președinte egiptean Hosni Mubarak

Distribuie prietenilor tai!

Fostul președinte al Egiptului, Hosni Mubarak, înlăturat de la putere în 2011, a murit la Cairo, la vârsta de 91 de ani. El a condus țara timp de aproape 3 decenii, până să fie înlăturat de o revoltă susținută de armată. Mubarak a fost găsit vinovat de complicitate la uciderea manifestanților care protestau împotriva sa dar a fost iertat de actualul președinte Mohammed Sisi.

Hosni Sayyd Mubarak s-a născut la 4 mai 1928, la Kafr El-Moseina, în provincia Menuhia. A urmat cursurile Academiei Militare (1947-1949) şi ale şcolii pentru ofiţeri de aviaţie. În noiembrie 1967, a fost numit comandant al Academiei de aviaţie din Cairo, iar în anul următor – şef al Statului Major al Forţelor Aeriene.
Şi-a început activitatea politică în aprilie 1975, odată cu desemnarea sa ca vicepreşedinte, Mubarak fiind în continuare principalul colaborator al preşedintelui Anwar El Sadat. După asasinarea preşedintelui Anwar El Sadat, la 6 octombrie 1981, Hosni Mubarak a preluat atribuţiile oficiale ale şefului statului. În ianuarie 1982, a devenit şi lider al Partidului Naţional Democrat. Ca şef al statului, Hosni Mubarak a continuat politica predecesorului său de reconciliere cu Israelul, semnând un acord în 1982, care prevede retragerea trupelor israeliene din Peninsula Sinai, ocupată în 1973. Mubarak face, totodată, paşi şi în direcţia reconcilierii cu ţările arabe, astfel că, în 1983, Egiptul revine în comunitatea statelor arabe, de unde fusese exclus după acordul cu Israelul din 1979.
Hosni Mubarak este reales şi confirmat prin referendum la 5 octombrie 1987, precum şi în 1993. În 1991, susţine alianţa anti-Saddam, Egiptul participând cu circa 35.000 de soldaţi la operaţiunea “Furtună în deşert”, lansată la 17 ianuarie pentru eliberarea Kuwaitului, invadat la 2 august 1990 de Irak. H. Mubarak a contribuit activ la realizarea condiţiilor pentru o pace durabilă, în Orientul Mijlociu. O încununare a acestor eforturi o reprezintă semnarea, la 4 mai 1994, la Cairo, a înţelegerii de aplicare a Acordului de autonomie în Gaza şi Ierihon. La 26 septembrie 1999, a fost reales, cu 93,79% din voturi, în funcţia de preşedinte al Egiptului, obţinând cel de-al patrulea mandat prezidenţial. A depus jurământul în faţa Parlamentului la 5 octombrie acelaşi an. La 7 septembrie 2005, Mubarak a fost reales cu 88,6% din voturi, pentru al cincilea mandat consecutiv în funcţia de preşedinte al ţării. La 10 februarie 2011, a anunţat public, că renunţă la prerogativele sale de preşedinte pe fondul protestelor violente care împânziseră Egiptul. A fost condamnat, la 2 iunie 2012, la închisoare pe viaţă pentru moartea a aproximativ 850 de protestatari în timpul revoltei din 2011. După ce a fost condamnat, a avut mai multe probleme de sănătate şi, la 13 ianuarie 2013, Curtea de Casaţie din Egipt a anulat sentinţa lui Mubarak şi a ordonat rejudecarea cauzei, iar în perioada procesului Mubarak a fost pus sub arest la domiciliu.
La 21 mai 2014, Mubarak şi fiii lui au fost condamnaţi pentru acuzaţii de deturnare de fonduri; Mubarak a fost condamnat la trei ani de închisoare, în timp ce fiii lui au primit sentinţe de patru ani. La 13 ianuarie 2015, Curtea de Casaţie a Egiptului a anulat acuzaţiile de deturnare pentru Mubarak şi fiii săi şi a dispus rejudecarea. Mubarak a rămas într-un spital militar din ianuarie 2014, datorită problemelor sale de sănătate, iar cei doi fii au fost eliberaţi la 12 octombrie 2015 de un tribunal din Cairo. La 2 martie 2017, Curtea de Casaţie, cea mai înaltă instanţă de apel din Egipt, l-a achitat pe Mubarak de conspiraţie în uciderea protestatarilor în timpul revoltei din 2011. El a fost eliberat la 24 martie 2017.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.