
Principesa Sofia a României a participat vineri, de “Ziua Încoronării”, la o serie de evenimente dedicate aniversării a 99 de ani de la încoronarea ca suverani ai României Mari a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, la Alba Iulia.
Manifestările, organizate de către Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Municipiului Alba Iulia, marchează deschiderea “Anului Centenarului Încoronării”, prin care se va sărbători împlinirea a 100 de ani de la evenimentul care a avut loc în 15 octombrie 1922 la Alba Iulia.
Alături de prefectul de Alba, Nicolae Albu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, Principesa Sofia a luat parte la o serie de evenimente, desfăşurate într-un cadru restrâns din cauza contextului pandemic. Astfel, după ce s-a dat citire, de pe Esplanada Sălii Unirii, a “Proclamaţiei Încoronării” Regelui Ferdinand I, oaspetele de onoare şi oficialităţile judeţene şi locale au asistat la inaugurarea unei expoziţii de fotografie, cu imagini cu Regele Mihai şi de la Încoronarea de la 15 octombrie 1922.
Principesa Sofia a României a ales lucrările câştigătoare ale concursului având ca temă “Încoronarea de la Alba Iulia” (pictură şi desen), lucrări realizate de către elevii Liceului de Arte “Regina Maria” Alba Iulia.
După un Te-Deum oficiat în Catedrala Încoronării de Arhiepiscopul Irineu de Alba Iulia, la Sala Unirii a avut loc un concert extraordinar susţinut de Orchestra de Cameră a Judeţului Alba şi soliştii Alexandru Pal, la nai, şi Dan-Liviu Cernat, la vioară. Cu acest prilej a fost prezentată şi lucrarea muzicală “Marşul Încoronării”, piesă care a fost scrisă iniţial pentru interpretare vocală şi care nu a mai fost interpretată în public de aproape 100 de ani.
Principesa Sofia a semnat, de asemenea, în Cartea de onoare a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia.