Apar lacune in aprovizionarea cu vaccinul anti-COVID produs de Pfizer si BioNTech; se incearca gasirea unor solutii pentru cresterea productiei de vaccin.
Ugur Sahin, fondator BioNTech, a criticat Uniunea Europeana, care a comandat ferm doar 300 de milioane de doze, in timp ce Statele Unite au comandat o cantitate dubla. Sahin a declarat, intr-un interviu pentru Der Spiegel, ca a fost extrem de surprins ca Uniunea Europeana a comandat doar 300 de milioane de doze, initial, iar saptamana trecuta a angajat alte 100 de milioane de doze. Liderii europeni au crezut ca, intre timp, vor fi si alte vaccinuri autorizate, dar deocamdata doar cel de la Pfizer/BioNTech este autorizat pe piata europeana. Agentia Europeana a Medicamentului urmeaza ca pe 6 ianuarie sa autorizeze si vaccinul anti COVID produs de firma americana Moderna. Dar acum, europenii se confrunta cu sincope in livrarile de vaccin si situatia nu pare sa se indrepte prea curand. ”In acest moment lucrurile nu arata bine, apare lacune pentru ca nu sunt alte vaccinuri aprobate si noi trebuie sa umplem acest gol cu vaccinul nostru” – a declarat co-fondatorul BioNTech. El a criticat decizia Comisiei Europene de a incheia contracte cu o serie de companii farmaceutice in speranta ca vor fi aprobate rapid vaccinurile acestora, ceea ce nu s-a intamplat. ”S-a presupus ca multe alte companii vor veni cu vaccinul. Aparent aceasta a fost impresia, ca vom avea destule, ca nu va fi atat de rau si ca situatia va fi sub control. Acest lucru m-a surprins” – a marturisit Sahin pentru publicatia germana.
Impreuna cu americanii de la Pfizer, firma germana incearca sa gaseasca solutii pentru cresterea productiei de vaccin. Un nou centru pentru producerea vaccinului va fi infiintat in Germania. In plus. BioNTech e in negocieri cu alte companii pentru a produce vaccinul. Dar sunt proceduri de durata, pentru ca respectivele companii nu au dotarile necesare pentru un vaccin de tip ARN mesager. “Nu poti sa treci de la aspirine si sirop de tuse la un vaccin ARN mesager” – spunea Sahin.
Manuela