E o suma record obtinuta pentru un instrument de acest tip la o licitatie. Precedentul record era de 3,95 milioane de dolari, platiti de un fan pentru o chitara ce-i apartinuse lui David Gilmour, de la Pink Floyd.
Chitara cu care solistul Nirvana, Kurt Cobain, a cantat la concertul legendar MTV Unplugged s-a vandut la casa de licitatii din california Julien’s Auctions. Suma exacta e de 6.010.000 dolari. Concertul din seria MTV Unplugged a avut loc la New York, in 1993, cu un an inainte de moartea artistului. Multi considera ca a fost cel mai bun concert al trupei grunge Nirvana.
Kurt Cobain s-a sinucis pe 5 aprilie 1994, la varsta de 27 de ani. S-a impuscat si a lasat un bilet de adio. Trupul fara viata a fost gasit de abia dupa trei zile, iar vestea a cazut ca un traznet peste milioanele de fani din lumea intreaga, care adorau stilul sau rock sau, pentru unii, un stil alternativ, ce nu poate fi definit.
Chitara acustic-electrica Martin D-18E, a fost fabricata in 1959. Suma de 6 milioane de dolari reprezinta “un nou record pentru o chitara” – declara casa de licitatii Julien’s.
Noul proprietar al instrumentului
Cumparatorul este Peter Freedman, fondatorul companiei RØDE Microphones. El a venit personal la licitatie, in Beverly Hills, si a reusit sa o castige dupa o intrecere apriga cu alti colectionari si licitatori din intreaga lume, unii prezenti fizic, altii online, altii la telefon.
Chitara a fost vanduta in cutia originala, pe care Cobain lipise un flyer cu logo-ul albumului formatiei americane punk Poison Idea, alaturi de care el concertase. In cutie se afla un pachet de corzi Martin, din pe jumatate plin.
Manuela